marți, 16 iunie 2015

TRECUT. Vara 1992, politică și delicatese... montane


Titlul schiței lui Caragiale (aceea cu icre moiu prima...) mi s-a atașat întîiul, ca reprezentativ, pentru negativul de celuloid ale cărui cadre le expun mai jos.

Politica e reprezentată de o manifestație a formațiunii numită Alianța Civică, iar delicatețe ține întrucîtva de reprezentările unei ture pe munte aparte.
Cînd zici aparte te referi îndeobște la aspecte favorabile. Aici, mai degrabă ar privi ciudățenia ei, pe mai multe planuri.

I

Cred că manifestația (în Sala Palatului) a avut loc între 15 iulie și 15 august 1992.
Emil Constantinescu fusese desemnat deja drept candidat a ceea ce se numea Convenția democratică din România - unind PNȚCD, Alianța Civică, Partidul Alianței Civice și cam tot ce se opunea puternicului Partid al lui Ion Iliescu. Zic așa pentru că nu mai știu exact titulatura în acel moment a formațiunii ce deținea frîiele puterii (le-a tot schimbat, o vreme...).
În acel moment, vara 1992, Partidul Național-Liberal găsise de cuviință să iasă din CDR. 

Evit în acest moment (2015) comentariile. Ar putea fi și bune, și rele, dar simt că nu e cazul aici.

Colega Elena Andronache, din Grupul Independent pentru Democrație. Alianța Civică, în lipsă de sediu, îl preluase pe al nostru (lipsit cam total de activitate), cel din Calea Victoriei.



Emil Constantinescu, desemnat să candideze din partea CDR la prezidențialele din toamna acelui an. E însoțit aici de Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ioan Lup și alții pe care nu-i știu.



E posibil să fi cuvîntat în acel moment Dragoș Pîslaru, pe atunci actor (ulterior, monah).






Aici, Neculai Constantin Munteanu, realmente legendar comentator al Europei Libere. În dreapta, cred că era un alt comentator al postului, Sorin Șerb.



Ana Blandiana, președinta și sufletul Alianței Civice.




Octav Rădulescu, un domn foarte activ politicește, din Asociația Foștilor Deținuți Politici.


Constantin Ticu Dumitrescu, președintele AFDPR.
Mi s-a părut unul din tipii foarte onești ai ultimilor 25 de ani politici.




MUNTE.
Dacă din bucata anterioară de negative mai țineam minte unele imagini, din ce urmează le privesc precum la  niște premiere.  E posibil să nu fi scos vreodată imagini pe hîrtie după ele.
De aici, apartea senzația de a fi fost acolo, dar și de a nu fi fost. 
Ciudățeniei acesteia i se adaugă faptul că imaginile sînt luate, aproape sigur, pe ceea ce am numit eu Vîlcelul Crestei cu Zîmbri.
Un fir bizar, parcurs rar, inclusiv de mine, care l-am pășit o singură dată - în două etape de fapt, pe partea inferioară, apoi cea superioară.

Îl remarcasem din telecabină, pe cînd exploram vizual ce pîini ar mai fi de mîncat în abruptul din preajmă.
Nu prea poți remarca această vale, dacă ești realmente pe munte, în locurile clasice. Adică de la Portița Caraimanului ori din Brîul lui Răducu. Nici chiar din poteca Jepilor Mici, pe care o traversează la cîteva zeci de metri de trecerea-i inferioară de pe un munte pe altul.
Dacă nu-l identificam din telecabină, habar nu aș fi avut de el, și implicit nu l-aș fi explorat și chiar publicat despre el.

Dacă, din poteca Jepilor, lucrurile stau clare în legătură cu Vîlcelul Clăii Mici (numit de mulți drept al Clăiței), pe vecinul la vest al acestuia nu-l prea simți. Pare un gang ce sfîrșește nu mult mai sus.

În această explorare din vara lui 1992 (am pe undeva raportul de tură, în ce-l privește), știind că el continuă nu am avut ezitări în avans.  
Inițial, are o porțiune spălată, pe care am ocolit-o prin stînga. Am traversat apoi la dreapta, în locul unde talvegul cotește nițel și el la dreapta. Urmează o porțiune mai cuminte, unde am căutat din ochi dacă nu e posibilă o ieșire în dreapta, peste o creastă, spre vecinul vestic pe care-l voi numi Valea de Est.
S-a avansat o vreme fără probleme pe fir, pînă la o porțiune mai fioroasă.

Recunosc mai jos un lucru nu foarte onest. Nu aveam să parcurg vreodată cele două săritori care m-au oprit la acel nivel în loc, dar nu am spus acest lucru în descrierea publicată în revista ”Munții Carpați”. Doar am cotat dificultatea locurilor la III, parcă.
Nu am suit atunci fiind singur, iar ulterior nu mi-a mai ars de revenit, fiind atras de atîtea alte locuri dintre Caraiman și Bucșoiul.
La 1998 mi-a dat inima ghes să public o descriere a acelui versant de Jepi fără să fi depășit realmente bucata cu pricina.
Mea culpa.
Cred că mi-a fost singura mișelie de acest gen, în descrierile montane.


Schița care a plecat, alături de un articol, spre publicare în „Munții Carpați”, în 1998 parcă. După cîte știu, e prima descriere cît de cît amplă a locurilor.
Exemplarul revistei pe care l-am avut l-am dus cadou înaintașului  meu, Alexandru Beldie, cel care m-a precedat în explorarea abruptului Jepilor Mici..





Peste puțin timp, am invitat niște tipi de la Floare de Colți (reîntîlniți în trenul de dimineață) să mă însoțească în explorarea părții superioară a văii. Am pus pe blog mai demult imagini din acea tură. Am venit prin Valea de Est și un pic din afluentul răsăritean al acesteia numit Vîlcelul Găvanelor. Cît de devreme s-a putut, am traversat în Vîlcelul Crestei cu Zîmbri (nume ale în acea perioadă de mine, datorită muchiei cu acest nume ce domină dinspre est valea).
Erau cu mine Radu Rădulescu, Sabin Munteanu și Dan Popa. Mai țin minte o ruptură pe care am depășit-o printr-o rampă laterală. Colegii au mers șnur.
Pentru că stăteam bine cu timpul, din Brîul lui Răducu ne-am dus pe Creasta cu Zîmbri cît s-a putut.

Valea, inițial neașteptat pentru mine, continuă un pic - benignă - deasupra Brîului lui Răducu.


Deasupra zonei spălate, cea vizibilă din poteca marcată.





În dreapta, muchia spre care am cercetat vizual de posibile treceri spre vecină.






Aici, în preama micului dar dificilului canion.






Pentru c-alde curajul (/cheful) are totuși limite în ture solitare, am decis să mă retrag. Deasupra porțiunii spălate mi s-a părut că se poate ieși și pe versantul din stînga, cu brazi părînd onorabil ca înclinație
Nu mai știu de-am pus de-un rapel la un moment dat, dar sînt sigur că acolo am pierdut insigna de membru al Clubului Alpin Român, zburată probabil de la rever de creanga vreunui conifer.

Am ieșit nu cu mult la vest de trecerea potecii de pe Jepi pe Caraiman. Nu am mai întîlnit apă în valea cercetată, așa că șuvoiul Văii Jepilor a fost mai mult decît binevenit. 

Din privirea în imaginea de mai jos miros că fusese ceva efort, pe acel flanc final - probabil una din încîntările (obositoare, riscante) ce ne aduce în zonele montane accidentate.



PS

Imagini și din tura ulterioară, cu Colțiștii.


Pe bancă, avînd șapcă, nea Baticu.





La angajare pe Valea de Est. În secund plan, Dan Popa.



În stînga, Sabin Munteanu, un mergător formidabil, fizicește.


În preajma traversării ceva mai dificile spre Vîlcelul Găvanelor.




Cred că aici am traversat din Găvane în Vîlcelul Crestei cu Zîmbri.



Aici pare să fie la capătul rampei ce eprmite ocolirea unei săritori dificile. În imagine, Rădulescu, plecat la scurt timp în Canada.




La capătul nordic al Crestei cu Zîmbri, privind hăul de la picioare al Văii inferioare a Jepilor.


Tot de acolo, dar spre amontele importantei văi.



Revenind spre Brîul lui Răducu.


Personalul de seară intră în gara Bușteni.
Mihai Mercan, agitînd o cravată roșie (de pionier!) semnaliza cunoscuților din „Floare de Colț” că le-a oprit locuri.



Un comentariu:

  1. Toate personajele din fotografiile cu CDR care vor fi apucat anul 2000, fie au votat Iliescu, fie VADIMUTZ. Ce dovada mai elocventa ca ne-am pus sperantele in niste incapabili !?
    Cel mai intelept personaj a fost Dragos Paslaru.......

    RăspundețiȘtergere