miercuri, 5 august 2015

MUNTE. A-l cînta, pe el, muntele

VERSURI FRUMOASE:
„..Voi muntilor mandri...
...In leaganul vostru de codri si stanci
Dorm toate povestile noastre. ...
...La voi ma indruma-n cararile ei
Si biata mea soarta pribeaga”
.
Dar.
Ador muntele, dar nu am izbutit vreodată a-i fi poet.
Nici nu am ținut să arăt altora că mă aflu fericit cu el.
Trec peste faptul că a-i lăuda pozitivele m-ar fi obligat a glosa și despre relele lui.
Căci are.
/ Apropo de ultimele vorbe, am sentimentul că și El se află în galeria părinte, respectiv Dumnezeu.
Față de care și-e teamă să spui neconvenabile, Căci e puternic și se poate răzbuna devastator. /
PS
În galeria ființelor noastre importante, eu cred că părintele este temporal înaintea lui Dumnezeu.
Instituția acestuia a apărut pe acel cadru, al părintelui atotputernic văzut de un gîgîlice uman.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu