joi, 27 august 2015

UMAN, SOCIAL. Meseria iubită. Muntele cel dorit. Prin lupa ticălosului - adică a mea.

PROFITÎND DE FAPTUL că mai nimeni nu ajunge (finalmente) bine pe lumea asta,. vin cu două subiecte aparte,,,.

I
Un domn se-apucă a vorbi despre fascinația meseriei.
Aceea de notar.
În paralel, vin nișt gazetari unși cu destule alifii.
Avansează și aceia cu spor, pe drumul poveștilor...


Ultimile fiind niște chestii și false, și-n spatele cărora stă un interes mic de tot.
Cît turnul Eiffel.


.
.

Pe de o parte, am îndoieli că există fascinație față de acea poetică meserie.
De notar,.
Pur și simplu educația pare să-i fi interzis acelui om să gîndească altfel.
Și implicit să iasă din jugul pe care i l-a sorocit familia, genitorii mai exact.
.
Pentru că, dincolo de vrun bănet ori funcție, mierea necesară sufletului nu curge prea mult prin viața respectivului, se improvizează.
.
În privința amorului de cai, cred că e adevărată. Cabalinul reprezentînd toată impetuozitatea naturală, frînată la greu de educație,
În rest, picăm în capitolul „Cum putem da bine la semeni?”
.
Pe acolo, gazetarul nu ne poate surprinde. mamă și tată-ul i-au plecat de mult dintre reperele meseriei...
Să spui că rîndurile clientului tău transmit genialitate.. - asta-i o vorbă pe care nevasta lui Pristanda (doamna cu îndemnul de a pupa în bot, și-apoi păpa tot lăudatului...) ar fi teribil de invidioasă.
.
PS
Cum am bănuit, dresajul pentru acel drum în viață a venit din partea tatălui. O mamă, oricît de rigidă, mai are un ce sensibil, în manifestările ei...


II

MUNTE.



Cineva - montaniard de calitate altminteri - ajunge în Strunga Colților, din muntele Coștila, masivul Bucegi,.
Iar de acolo admiră linia Hornului Coamei.

Și spune: 

”Cu gândul la inima de piatră a Coștilei, unde peretele Gălbinelelor îți copleșește orizontul și Hornul Coamei pare o simplă zgârietură de-a lungul său, prin care, răzleață și jucăușă, scapă o rază de soare...”
.
Voi comite în continuare acel mitocănesc gest, constînd a da drept pildă unghiuri personale de vedere.
Deși, poate aici chiar se află util, așa ceva...

(„Utile pe naiba, Ordene! Pot bănui deja pe unde vrei să ne duci! Și-s ofticat nu pentru că nu-mi place mutra ta, ci pentru că pe acolo ne tulburi șabloane de viață, iar asta zăpăceti și doare... Să te ia naiba cu stilul tău!..”)
.
Hai să presupunem că sînteți amorezat de cineva (sînt convins că ați trecut ori treceți prin așa fază dulce).
De dragul demonstrației mele, nu iau în vedere un amor de la 20 de ani (cînd un ceva te împinge la a ieși cu mîndra - fălos foc - prin urbe).
.
Ci pe-acela de la un 30 de ani personali.
Atunci, poate radiezi, dar o lași mai moale că înfățișatul în patru zări (Specia știe de ce).
Poate nici nu e rău, pentru că te concentrezi a te simți bine cu minunăția de parteneră.
.
Dacă ții de comunicat din acel stadiu, eventual spui, cu o liniște interioară aparte: „Ne simțim binw împreună, eu cu Y...” (uneori urmează aici un țoc domol. dacă doamna e prin preajmă).
.
Autorul citatului de sus de tot spune mai multe.
Mă feresc a spune că nu-i îndrăgostit mult de munte.
Dar pare în egală măsură interesat să capteze interesul altora.
.
Aceia, potențial, sînt din categoria care ar putea ajunge vreodată în acel rai al naturii, respectiv care se mulțumesc a-l privi de la distanță, uneori chiar numai pe ecran tv.
.
După cum sînt alcătuite pomenitele rînduri din amonte, ele vizează tipi ce nu vor păși vreodată la baza Hornului Coamei. 
.
Sufletul nostru are nevoie, însă, a impresiona măcar în parte  asemenea oameni.
Asta, și pentru că nu ne-am pierdut încrederea a sosi dinspre aceștia, cîndva, dlceața de care avem nevoie, la suflet.
.
Alții și-au pierdut așa încredere.
Iatr de aici intervine vechea dilemă.
Să te îmbeți cu apă rece, ori să renunți, în favoarea unui mers asumat prin cenușiu?
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu