joi, 10 septembrie 2015

[MUNTE, old ] Tură pe lîngă Acele Morarului, mai 1982

Postul e dedicat unei ture de munte dar mi-i inevitabil să nu fac legătură cu situația familei. Cea personală.
Sîntem în mai 1982.



Fiul cel mare Dan, se îndreaptă spre un an și jumătate, ca vîrstă.
Cel mic, Gabi, adună patru luni.




Mămica: Mariana.




BON. 
Ajungem la cele montane.
23 mai.
Deși îndeobște se mergea cu trenul de 4 dimineața, de data asta plec cu personalul de 6.45.
În garnitură dau de Noni Rompna, care acceptăm să mergem împreună.


Dintre cunoscuți, Daniel Georgesc și Ana Fotescu au țintă comună, schitul Peștera, unde duc provizii personale pentru sejurul din vară, acolo.


Noni acceptă (existase altminteri și varianta Portiței Caraimanului) un mers cu telecabina la Babele, apoi Omul și Acele Morarului.
Costul telecabinei nu era pe atunci un feac, dar suportabil. Parcă 21 în week-end și 15 în rest.

Parcă nu a fost coadă, cum se întîmpla în miezul verii.



Mai jos, vedere din telecabină. S-a vrut spre Portița, dar întîmplător apare în prim plan, stînga, un vîlcel pe care îl voi explora mult mai tîrziu (zic mult raportat la viteza evenimentelor de la acea vîrstă a mea.)
Mă pot uita în însemnări, dar voi cerceta pe-acolo de pe la 1991.

În rest, mai ales din 1989, voi observa și nota de zor asupra zonelor vizibile din telecabină.
S-a întîmplat să nu explorez cu pasul prea multe în Caraiman, dar în Jepi - pe baza acelor căscări de ochi din telecabină, am putut cerceta cît să poată fi publicată o descriere întrucîtva de amănunt.

Limba de zăpadă din dreapta, o idee mai îndepărtată nu mi-a atras atenția decît după lectura Memoriilor lui nea Radu Țițeica, în 1987. Dînsul spunea că mai cobora pe-acolo. N-am avut de lucru în octombrie 1993 să cobor și eu pe-acolo, și locurile au stat ceva mai dificile decît anticipam, inclusiv pentru că noaptea s-a lăsat iute.



Spre Omul. Veere spre Acele Morarului.




La cabana Omul.
Aveam să notez că se asculta radio, acolo, mai exact ceva gen emisiunea „Metronom” de la „Europa Liberă”. 
Nu era o treabă de care stăpînirea comunistă să se fi bucurat, dar cine fixase acolo receptorul nu se jena prea tare...



Plecăm pe culmea Morarului, spre est.
În Valea Morarului, schiori...





După întîia treaptă a culmii, ne apropiem de a doua. Nu mai țin minte cum am abordat-o, dar peste un an urmam încă o variantă destul de complicată (panta...), cam pe linia crestei.
Nu știu cînd avea să identific acolo un ocol comod pe fața Văii Morarului.





Muchia cu zăpadă este cea de la obîrșia Văii Adînci.




 Locul din culme unde se văd întîia oară Acele. 



După ce am trecut pe la obîrșia Văii Adînci, ocolim pe fața Văii Cerbului zona Acului de Sus.
Mai fusesem o dată parcă pe-acolo, după un suiș al Adîncii cu Virgil Ionescu, în 1980.

Cu un an înainte, tot după Adîncă, pornisem direct spre Omul.



Aici, imediat lîngă așa-numitul Tunel, pe unde coborî îm amfiteatrul șiștoacei de sub Ace.
Deja zona îmi era cunoscută, ieșind acolo (1981) atît dinspre Rîpa Mare, cît și traversînd Acele (pe unde am avut norocul să întîlnesc un știutor, Teo Predescu).




Ulucul înclinat de sub Tunel m-a făcut sî întind o coardă. Am bătut și un piton, dar fiind începător în domeniu, fixarea nu a fost prea grozavă.
Trecerea pe lîngă Acul Crucii a solcitat și ea atenție, raportat barim la ocolul vecinului Deget Roșu.

Cred că la Teo și colegii săi văzusem că foloseau cățti de protecție, așa că mi-am procurat și eu una. Era dintre cele folosite în construcții. Care era mai procopsit în epocă folosea dintre cele de motociclist.



Trecem pe pajiștea aferentă Acului Mare.




Aici, Noni în porțiunea mai subțire - ne aflam deja pe Brîul Acelor - din apropierea Crestei Ascuțite (locul ce marchează trecerea brîului de pe versantul sudic al Morarului, pe cel nordic.




Dăm și un ochi pe versantul nordic.
Ne-am fi abătut pînă în Rîpa Mare, dar era zăpadă încă, pe brîu.





Aici probabil este în preajma Crestei Ascușite, căci se vede așa-numitul Turn de Aur, de pe flancul de miazăzi al Morarului.



De acolo, am coborît Valea Bujorilor, pînă în Brîul Mare, care ne-a condus în Valea Cerbului.
Deși în sine o tură necomplicată, am ajuns abia pe la 7-8 seara în Bușteni.


PS
Întîmplător, Dan Ordean (cel din prima poză a postului), avea să pășescă și el - dar peste 18 ani - locurile.
Am venit împreună din căldarea inferioară a Văii Morarului, Brîul Acelor și Rîăa Mare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu