vineri, 20 mai 2016

Lansare carte Nicolae Dimache.

Subsemnatul a părăsit modul în care aborda muntele pînă acum cîteva luni.
Mai exact legat de interacționări umane gen via Clubul Alpin Român ori amici Facebook.

Asta e, etapele vin și pleacă...

Nu m-aș fi dus spre lansarea cărții dlui Dimache (care mi-i stimabil altminteri, fie și acritură nesociabilă aflîndu-mă) dacă nu intervenea o tărășenie...


I


De cîteva luni m-am retras din ceea ce am numit spiritul Clubului Alpin Român. Subiectivitate la greu în gest, care poate fi tradusă și în a asculta de interiorul personal.

Pe acest fond, mi-a sosit acum vreo zece zile un mesaj alarmat, de la un lider CAR.
Socotindu-mă un om de munte imparțial, dînsul voia a mă informa despre nebunia juridică pe care Eugen P. o îndreaptă împotriva sa.
Între diverse argumente, se pomenea că Marin Gherasim a murit datorită stresului generat de amenințările penale.



Prea mari apropieri (ca să nu spun deloc) nu avusesem cu acel lider CAR. Trec 
între motive și suceala subsemnatului, bașca baticismul aceluiași. 
Am zis totuși s-ajut pe respectivul. Care voia să ne vedem, să-și depene oful.

M-am declarat disponibil, dar celălalt a părut s-o lase brusc mai moale, sugerînd să ne vedem cu prilejul lansării cărții Dimache.




Imagine din colecția subsemnatului, la o vizită făcută 
prin 2012 (la sugestia lui Dinu Mititeanu).
Vezi și link.


Ca un făcut, cu acel prilej, am dat de respectivul exact la intrarea în clădirea cu pricina. Strîns de mînă și atît.
Amicul a revenit apoi în sală, fără să dea vreun semn de viață.

.
.
Mi s-a părut neserioasă treaba.
Am toată înțelegerea pentru valurile dispoziției (fiecăruia). Dar, vorba unei apropiate doamne, m-am făcut urgent arici.

Nici d. secretar general (într-o vreme barim) nu mi-a căutat de vorbă...
Mă acuz primul aici, a poseda o excesivă conștiință de sine (puteți să o traduceți și prin goliciune afectivă...) - dar de ce simt că-i foarte posibil să apară și dumnealui la vreo ananghie?



Și-uite-așa m-am nimerit în sala cu pricina...








Domnul de aici este Dan Cassasovici.
În context, sînt foarte curios dacă Mircea Săndulescu și cei de la „România Pitorească” amintesc pe undeva că ideea reeditării cărții Sorin Tulea, plus scanuri prima ediție (care era de negăsit în țară) le-au sosit de la mine.
Care-l obținusem prin amabilitatea dlui Cassasovici, sosit la un moment dat în țară (dînsul  locuiește în Franța).






II

Acum cîteva zile, la un șpriț prelungit (de unul singur), animalul din subsemnatul a ținut să scoată nasul, ca de obicei în situații de slăbit bahic porțile inconștientului.

Pe lîngă un propus Andreei Pora să-i duc eu revista 22 pe culmi mult mai bune, mi-a sărit țandăra pe bietul Dinu Mititeanu.
.
Care scrisese - pe net - despre cartea Dimache.
O lăudase pînă la Dumnezeu.

Iritarea-mi - cea cu suc de struguri sub nas - îmi plecase de la trecerea de stradă. Am replicat scurt că nu  cazul să fim trecuți strada, că ne putem face și singuri una opinie.
De ce mă iritaseră grozav periile respective, e de vorbit cu psihologul lui Ordean.

Partea și mai proastă este că-i adăugasem și postul meu Fb la chestiune, despre acel stil...

.
.
Ca de obicei după trăscău, am umblat vreo trei zile ultrarușinat.
Dar, la fel de obicei, îmi trece - fie și nu chiar de pe o zi pe alta... Pînă una-alta, acea rușinare grozav este doar prețul ieșirii dintre interdicții, a acelor idei. Peste o vreme (luni) acele furii se plimbă bine mersi la aer.
.

Este drept că am comis altele.
Fie și un pic mai domoale, iar în paralel nemîncat-nebăut.

Poate doar un pic iritat că nu m-a băgat nimeni în seamă (de pildă, să-mi spună cît de mintos mă aflu, eventual că s-au gîndit a-mi atribui calitatea de membru de onoare al CAR).

Pe acest fond, și privind media de vîrstă (plus bună dispoziția de eterni sub soare) a participaților la festivitate, mi-a fugit la așa-numitul Turing-Club din strada Mircea Vodă, cel viețuind în anii 70 sub conducerea lui Mircea Dumitrescu.
Acolo am mai văzut un așa stil al unor tipi de 70-75 ani.

Niște copii mari, și cam fuduli (raportat la complexele subsemnatului...).

În paralel, și potrivit unei vechi metehne umane, observam dar la alții cît de mult au îmbătrînit.
Priveam de pildă la un Emil C.
Prea des nu i-am fost în preajmă (1-2 ori?), dar a descoperi un fost mit la vremea părului alb și a senectelor  e o surpriză...
Cum voi fi eu, mai încolo (acum posed 59 toamne)? Bănui că precum lui Nae Baticu.

O trufie/aroganță în plus nu mai contează...
Îmi pare că mulți sînt luați prost la vîrsta din urmă, deoarece nu și-au bătut anterior capul cu niscaiva adîncimi ale existenței (unde ajungi a medita cam dînd cu cap de prag sus...). Ori barim au refulat/nevorbit bine problema...


MĂ VĂD NEVOIT a face o precizare curentă în notațiile subsemnatului: mă aflu un caracter infect. Sau măcar tare dificil.


O a doua idee amabilă mi-a fugit spre o scenă (de fapt, a debutului de roman) din Forsyte Saga, al lui John Galsworthy.
Unde-i descrisă o petrecere a neamului Forsyte, și care putea fi văzut - treaba se petrece 

în 1886 - „în toată splendoarea lui”.



O să spuneți, ce are una cu alta?
Păi după acea întrunire neamul londonez cu pricina a luat-o la vale. Mai exact generația de octogenari a aceluia, crezătoare și ea - ca tot omul - de eternă...
În paralel, nici urmașilor nu le-a mers splendid (cum se întîmplă altminteri tuturor, sub soare).

O să ziceți că-s mare ticălos.
Și că-s de o mie de ori mai preferabile dulcețurile lui Dinu.

.
.
Așa o fi.


PS
N-am apucat să răsfoi carte d. Dimache, din motive de păduche materialicește.
35 lei! Mîncarea-mi pe trei zile și jumătate!

Nu întrebați malițios cu e cu băutura în același interval, căci nu mai gustasem de jumătate de an,  cum e posibil să stea lucrurile altminteri și în viitor...


Româno-italianul îmi pare însă un tip la locul său, cum a și vorbit în speech-ul asociat lansării.
Sper să pot lectura nițel  măcar peste umărul cuiva, în metrou.

.

PS2

Îmi cer scuze pentru oboseala ce-i posibil să v-o genereze urmărirea videoclipului.
Filmam îndeobște cu aparatul de fotografiat, unde mișcarea camerei se face cît de cît plăcut. De data asta am lucrat cu telefonul, unde pesemne că-s mai puține așa-numite cadre pe secundă... Data viitoare barim nu mai mișc obiectivul așa mult.


PS3
Mă uit la imaginile din serialul englezesc al deceniului șapte și mă descopăr inclusiv actualmente îndrăgostit de Nyree Dawn-Porter (personajul Irene).
.




4 comentarii:

  1. Curat tarasenie. Se vede treaba ca baiatul este extrem de speriat daca a ajuns sa se planga si la nimeni. La modul concret, baiatul are probleme foarte mari ( doua dosare penale foarte serioase ), nu pentru ca are cineva ceva cu el ci pentru ca s-a bagat singur in cacat. In legatura cu Gherasim, singurul vinovat este chiar el. Nu EP l-a pus sa depuna marturie mincinoasa in fata instantei, ci prietenul lui Vasilescu care i-a dat o camera moca la Caminul Alpin ca sa inchida ochii lui de Presedinte al Comisiei de Cenzori CAR la toate furaciunile lui Vasilescu & CO de la CAR. In afara de acest dosar, Gherasim mai era implicat, tot ca cenzor, si in altul pentru spalare de bani si delapidare. Oricum, stilul romanesc se manifesta si la baietii astia, nu sunt ei vinovati pentru ca l-au gasit pe EP vinovatul de serviciu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pot bănui din ce zonă vine comentariul de mai sus.
    Am ezitat în a-l publica, inclusiv pentru că nu e semnat - și nu e frumos poate, cîtă vreme alții pe aici o facem.

    Dar socotesc a fi util.
    E o părere.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca se vorbeste de mine in acesti termeni, sunt curios sa stiu mai exact despre ce este vorba, asa ca ofer 500 lei pentru o copie a mesajului acela alarmat. Eugen Popescu

    RăspundețiȘtergere
  4. Am o părere proastă despre subsemnatul, în privința putinței de a fi cumpărat - mai ales în anii de secetă materială pe care îi străbate.
    Dar mi-e teamă că mesajul cu pricina nu-i de vînzare.

    Și n-ai decît să crezi că el nu există, iar eu am inventat la greu.

    Eu m-am depărtat, după cum spun în post, de acel lider CAR, dar de acolo și pînă la a servi arme (fie și contra bun cost) unui inamic al său e distanță mare.

    RăspundețiȘtergere