luni, 27 iunie 2016

Amuzante poate, despre munte

Vorbele mari și sociale.
(de pildă acelea despre înaintași).

Se vorbește la mare stimă despre respectivii, dar dacă e să mărturisești că-ți imaginezi - domol - ce-ar fi să faci cu vreun Mare în preajmă (altminteri răposat, ca toți eroii), lumea se uită strîmb la tine.
... De ce mi se pare mie că mai toate ideile ce coagulează masa membrilor unei societăți sînt puse în practică (minus cîțiva chitiți) destul de superficial?La o adică, nici nu contează dacă matale nu dormi noaptea de spusele lui Cutare din Ibricul (sau Cana) Galileii,ci semnalizarea că respecți un lucru comun, stabilit de mai marii Obștei... 
Dincolo de măricica inadaptare a subsemnatului la traiul în societate, cred că-s un tip cu picioarele pe pămînt (unii spun că prea mult chiar, căci le stric deseori cheful de viață...). Cu toate acestea, am moment în care îmi place a intra oarecum în contact cu trecutul, cu oamenii lui.
Treaba asta se petrece cu confrații montaniarzi, care trăitără și urcară prin zonele dragi mie.

Mi-amintesc acum amuzat, la un drum prin partea superioară a Hornului Coamei, cum m-apucasem a face apelul, precum între legionari. „Cutare!” „Prezent!”.
Era vorba de interbelici, dintre cei care călcară (printre) întîii locurilor. De pildă Nicu Comănescu ori nea Nae Baticu.
E un sentiment să știi, să simți că niște tipi la fel de în carne și oase ca tine au trecut pe-acolo, prin acel uluc. Că au respirat, transpirat, gîndit. Taman ca tine, la debut de mileniu trei.

Ieri, pe cînd am abordat săritoarea Rîpei Mari de deasupra Brîului Acelor, mi-a fost imposibil să nu-mi amintesc a fi fost aceea unde a căzut și s-a lovit nițel nea Radu Țițeica, la întîia ascensiune cunoscută a văii.

Meditam totodată, la obîrșia văii, cum vor fi arătat cei din respectivul grup, ieșiți între Ace. Un Șerban Țițeica sau Ion Cantuniari (ori vreun Gh. Mironescu jr, jurînd probabil să nu mai calce în viața lui pe-acolo!). Vremea era infinit mai plăcută decît în zăpezișul timpuriu care le-a marcat drumul - acum 90 ani - , dar locurile sînt la fel. Can prin aceeași iarbă le-au trecut bocancii ornați cu tricunii ('măselele') la mare modă în epocă.

Ziceți și dumneavoastră cu ce pot să-și bată capul unii!...

PS
Pornisem ieri pe iarba de sub Ace, către Brîul omonim și-mi stătea gîndul la urmarea turei din 1926. Nu am la îndemînă relatarea lui R. Țițeica (care s-a ales cu o cicatrice sub ochi pentru toată viața), că mamei nu i-a zis seara ce și cum, dar i-a mărturisit tatălui, profesorul Gh. Țițeica (altminteri om de treabă, care semănase cu mîna lui virusul, căutînd de pildă împreună misterioasa Portiță a Caraimanului).

Mi-s simpatici și chiar dragi - fără să pun de vreun spiritism...

























PS
Asemănător, și privind de la cort Valea Cerbului spre Omul, la apus, mi-am amintit că un Mihai Haret se uita cîndva după discul soarelui, ajuns pe coama Pietrei Craiului.
De acolo, mintea a zburat la o formulă a fostului lider al Turing-Clubului României. Care, la 1938 parcă, arăta așa: „În al 54 an al vieții mele și al 40-lea de alpinism...” (nu luați foarte în serios ultima cifră...).








Și mi-am dat seama că, pe nesimțite, am ajuns și eu la etatea cînd se pot face asemenea bilanțuri.
Este drept că n-aș bate așa tobă, nici altora, nici mie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu