marți, 28 iunie 2016

Considerații tembele despre ură.

Tare lesne ne pornește ura, spre careva...
Așa voiește dumneaei, Firea umană.
Iar eu nu țin a mă certa cu dînsa.

Să urăști pe cineva...
Oare de ce nu se organizează simpozioane pe subiectul acesta?
Sesiuni de comunicări.
”Ca să nu dea idei, domnu Ordean...”

Eu unul nu cred că s-ar dărîma ceva - prin Cer ori mai jos - de-am medita cine e Ura și ce vrea ea de la viață.
Și unde se ridică vreunul și cuvîntă: „Io cred că ura e însoțită de sentimente ca ăsta... Te ia de la inimă cu un fel de așaaa... Nu știu cum să mă exprim, stimabililor...”

PS
Ședeam de vorbă cu o rudă apropiată și mă minunam/speriam de cîte bestii se porniră taman atunci, spre bietul om din fața mea!
Cel mai sănătos este a comunica (sper că nu sosește sfîrșitul lumii, cu așa prilej). „Uite, coane, ce nenorociri umblă prin suflet de român... Zi și tu!”

Ca un făcut, nici respectivul eu-i interioricește foarte departe. dar ne străduim amîndoi să 'dăm frumos'.

Să vedem ce iese...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu