miercuri, 29 iunie 2016

Din nordwandul Morarului, iunie 2016

Îmi plac fleacurile, inclusiv din gangurile umede pe care fost-am sorocit să ador...
Rîpa Mare din Moraru, partea de deasupra Brîului Acelor (duminica trecută).
.
































Altminteri, filosofînd cu noaptea-n cap, am impresia că putința de a iubi ceva e soră bună cu atenția acordată.
.
PS
Despre putința de a iubi PE CINEVA, și anume ce-o favorizează, se poate de asemenea discuta.
.
„Nu-i mai bine să iubim, domnu O., în loc de-a discuta despre așa ceva?”
.
Corect!
.
PS
Rîdem-glumim, dar te ia spre lingurică observînd greutatea cu carele sexagenarii se mișcă prin coclauri...
Și pre unde altădată - în depărtata junețe - treceau precum acceleratul...
.
Partea frumoasă (și semn de bătrînețe totodată) este să te bucuri c-avut-ai șansă a nu-ți rupe gîtul, la vremea cînd umblai ca acceleratul...
Înțeleg că se mai întîmplă, așa chestii funeste.
(Tot la un 26 iunie, dar demult, mă uitam din strungă la un Sandu Pizanti cum suia flancul vestic al Acului Mare. El e un ghinionist, pe latura amintită mai sus.)
.
Că veni vorba de trecut, fu imposibil ca vreun loc ajuns sub ochi, în tură, să nu fie dublat de-o amintire. De exemplu, la întîia-mi trecere pe aici, chipul obosit-încîntat al amicului Virgil Ionescu, ieșit din ultima săritoare a 'gangului vestic'.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu