luni, 27 iunie 2016

Posteritate (montană). A altora, a noastră.

I

Teoretic, mi-i lipsă de modestie mai jos.

Am momente în care imaginația se apleacă asupra ideii relatărilor privindu-mă, după ce nu voi mai fi.
În context, paarcă aș avea probleme să-mi văd puse în cont scrise precum cele de aici.

https://sangealb.wordpress.com/…/walter-kargel-91-de-ani-t…/

Mi-o fi timiditate la mijloc, sau vreun refulat dor de osanale și mai mari - nu știu exact...
Dar nu mi-ar plăcea să mă văd țintă a ceea ce eu consider limbaj de lemn.

Parcă aș prefera să mă descopere singuri unul-doi. Căci la zece rezonanți-la-fel nu pot spera, ar fi prea mult.

Cred, și-i probabil vina aritmeticii ideilor, că-n baza unui text 'social' nu poți fi decît superficial cu tipul pomenit acolo.
Este drept că-n paralel vreun interes prea mare pentru cineva poate duce la un măcar teoretic băgat prea tare în suflet...



II
Apropo de laudatio-uri montane.
Mă amuz deseori de stadiile pe care le-a traversat - ca percepție socială - un Niculae Baticu.

Nu spun că subsemnatul apucă a se ridica la zecime din performanțele alpine, umane ori editoriale ale lui nea Nae. Dar de-o paralelă tot ne e...
Pînă la Revoluție, părintele Furcilor era oaie neagră rău. Este drept că acea culoare îi era din plin proprie cerului gurii. și nea Baticu a lăsat-o mai moale, ca un om care de-acum avea ce pierde (colaborare la CAR, la revista acestuia etc.)
După aia, lucrurile s-au schimbat total. Au apărut băieții cu periile - admiratori ori neutri luați de val.

Aș minți să spun că bunul meu mentor și-a avut schimbată traiectoria, din așa ceva. Dar nici nu i-a luat cu huș, ca om politicos ce se afla.

N-am idee de-o ajunge vreodată sub reflectoarele vieții montane, dar aș avea oroare de gîdilături în sensul celor din textul lui Mihai Vasile.
Am să vă spun și de ce.

Prefer un egal, cu care să schimb idei (sună sec, fals?), decît un tip care - onest în sinea-i - are nevoie a se prosterna la o statuie.



PS
Nu știu cum privesc alții laudatio-urile.
Eu văd deseori în ele o fragilitate, aceea de a nu putea însăila acolo măcar un lucru neutru, cu atît mai puțin condimentul unei erori prin viață. Care l-ar trece între oameni pe acela, dar l-ar scoate (probabil fulgerător) dintre idoli.

Se pare că prezentările cu-de-toate sînt prea mult pentru anumite minți...
Teoretic, eu-s ăla răutăcios spunînd astea. Dar mi-i chiar vină, dacă asta e realitatea?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu