duminică, 31 iulie 2016

#Colectiv. Comemorare nouă luni.

‪#‎Colectiv‬.

Pomeneam în postul anterior de mega-criticismul subsemnatului.
Îmi recunosc aici din start mica parșivenie de a recunoaște eu însumi acea însușire, pentru a scăpa de eventuala acuză de profil, sosită dinspre vreun altul...

Plus.

Atitudinea-mi cu pricina nu e de nebună, ba chiar nici de trecut în categoria agresivităților brute ce nu se pot exprima altfel.
Ci, din motive care se pot vorbi, am oroare de subiectivismul drapat - inevitabil - în gargară. În vorbe favorabile sieși.

SPUN ASTA cu ochi spre comemorarea incendiului de la Colectiv.
Pomeneam, tot recent, că vorbele mari acoperă nu o dată opusul lor. Cînd cineva pune vreo cruce pe munte, să spunem, își acoperă niște personale inavuabile clasa întîi!
Ceva asemănător se petrece cu grija de morții Colectivului...

Nu poți să te duci acolo și să îndrumi la nițică nuanță. De pildă, cum va fi arătat seara cu opricina, cum vor fi arătat viitoarele victime - pînă la ora fatală, în local cît și în restul vieții lor.
Și pe care le durea drept în cot că s-ar putea năpusti coasa Doamnei, spre ei.
Altminteri, pe dumnealor ori cei care îi plîng azi afectîndu-i taman în pix că răposară - vorba religioșilor parcă - năpraznic și mulți alții, sub soarele ăsta...
Imaginați-vă cum reacționau dumnealor la veste că muriră vreo 80 în cutare sinistru din lume... Nici de o pictogramă întristată n-ar fi fost loc, la așa veste!

Veți observa că la orice solicitare de nuanță frații susținători ai comemrorării mărețe devin negri la față. Și cu o privire aparte, de un domol ce merită a rămîne doar la ei acolo...
Le pică mai mult decît prost, ideea: „Cum ori fi arătat, domne, ei acolo, în seara cu pricina, în orele de dinainte...?”.

În această idee, nuanța solicitată de-ăi ca mine înfurie.
După cum înfurie mult și întrebarea... de ce înfurie.

Ziceți că-s prea multe subtilități aici, pe metru pătrat?
Așa o fi! Dar cred eu că merită sondate.
Iritarea cea mare, crede mintea mea cea proastă, din faptul că matale - curiosul de una-alta - ataci poziția 'umană' pe care și-a dobîndit-o (fie și cu prețul morții altora) respectivii îndurerați (dar cu ochii de fiară de care pomeneam...).
Umană din ghilimelele precedente înseamnă agresivă cu alții din postură sigură, ba chiar înaltă socialmente (spuneți și dvs.,de poate exista ceva mai frumos pe lume?).

PS
Nu aș face vreun secret că sensibilitatea subsemnatului la subiectivitatea umană din jur mi se trage din familia de origine. Și unde nu am fost lăsat, bănui (aritmetic) a-mi exprima iritarea.

De aici
:
a) există mulți care nu se 'prind', cînd se află victime a unor așa întoarceri pe degete. De fapt, nu știu cît nu se prind, și cît își dau voie a fi ei înșiși înșelători, cînd întîlnesc vreun altul mai slăbuț, în drumul lor...
b) a realiza situația nu mă face supărat foarte pe-acei membri ai familiei personale (chit că, pe vreo canapea psihanalist, naiba știe ce minunății furioase aș scoate din mine...).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu