miercuri, 13 iulie 2016

Drapel național, aiurea ori pe munte


I

Nici pînă azi nu pricep de ce am ajuns să am oroare de acel drapel.
Roș-galben-albastru, fluturînd aici la vîrful Omul.
Oare șezînd niște luni / ani peste hotare, mi-o deveni mai drag?
Mm.

Altminteri pot mirosi că nu bietul steag e de vine, ci trecute strict personale.

Dar, potrivit legilor contrariilor, poate-i bun și cîte un diferit ca subsemnatul, căci contracarează inerentele derapaje ale iubitorilor de stindard național.

Imaginea-i dintr-un album tare frumos, pe facebook, al Cristinei Veve.




II

Apropo de steag românesc fluturînd la Omul.
.
E și o mică teamă acolo, c-ar putea să-ți fure careva țarina (deduceți de-aici că - psihologic - ne socotim țara drept în proprietate)...
Dar așa, cu steagul fluturat, treaba se rezolvă...
E-o chestie probabil din categoria tămîiei arse, urmare a căreia dracii o întind mintenaș.
.
E interesant ce-ar spune acela, invitat să moțăie un pic pe o anumită canapea...
.
Cu cei care scot drapelul din desag, odată sosiți pe-un pisc, și-l flutură, e altă poveste.
.
„Da' rău ești, domnule...!”
Daaa? Arătați-mi atunci și mie unul bun prin jur! Iar cînd veți găsi - nu chiar ușor - unul, vedeți ce buline ia cu pumnul contra ulcerului. Eventual, dacă e realmente om...”
.
.
PS
Priveam ieri la trimiterile montan-istorice ale cuiva.
Interesul i se limita la reproducerea acelor informații, nu și la verificarea lor (cu nițel efort, era posibil așa ceva...).
Cam așa și cu steagul.
Dacă se-apucă unii a legiui de-o stemă acolo, fluturătorii în chestiune nu-și dau cu părerea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu