joi, 21 iulie 2016

Eroii. Părerea-mi despre dedesubtul fenomenului

Am subliniat în ceva rînduri că formulele „șocant”, „revoltător” și altele se raportează la unghiul nostru de vedere, faptul care naște-așa reacții find unul cît se poate de natural, de îndreptățit.
Fiind om, are și subsemnatul așa uluieli, urmate de-o dezamăgire că lumea nu e cum știam eu (a se citi ”cum îmi venea bine bine” ).
Una se petrecu ieri, cînd treceam pe lăngă sala de cinema„Union”, de pe strada ion Cîmpineanu.
Acolo, un afiș anunța o serie de filme, legate de „Marele război” (recte WWI).
Între catch-urile de acolo se afla și ideea de eroi (români, căci am observat că nu înghesuim a slăvi eroii altora).
De la vorba asta, cu eroii noștri, mi-a pornit tulburare, iritare.
Am mai spus și continui să spun că eroii sînt niște personaje umflate propagandistic, în condițiile în care majoritatea soldaților erau inși goniși din căminele spre tranșee de teama pedepsei crunte aplicate de Curțile marțiale.
Dacă vor fi plecat la război și entuziaști, am îndoieli că nu s-au apucat a regreta, la auzul gloanțelor și obuzelor picăndu-le în preajmă.

Înțeleg perfect în paralel că nenea Statul are nevoie de așa gargară.
Însă.

Prin adînc am căpătat de undeva, în timp, sentimentul că inșii educați / destupați - inteligenți pun mai puțin - pardon! - botul la așa ceva. Mai ales la 2016.
Nu spune nimeni să gîndească precum al lui Ordean, ba să o și afirme public. Dar unde pic de surdină, de pas de zele credeam că se impune.
NU PARE A FI ÎNSĂ CAZUL.
Iar de-aici rămîne loc de cercetări, cine e intelectualul și ce vrea el de la viață, pe cîmpul formulelor eroice...

După cum.
Și propunînd un exercițiu de imaginație.
Presupunem că invităm la o ședință de spiritism un erou, un făuritor de Românie Mare. Credeți că s-ar declara copleșit de entuziasm, că a murit la 20-25 ani, avînd acasă nevastă, copii (mici)?
Am îndoieli.

Iar așa pierdut-tot (via făcut zob de un obuz ori un zăcut fărîme pe-un pat prost de spital)) pentru ce?
Pentru a se mări suprafața țării. Sau, mai pompos, pentru a ne unii cu frații transilvăneni.
Vorbele din urmă fură picate cu așa osîrdie în mințile populare, încît nimeni nu mai apucă a îndepărta acele flașnete mărețe și-a socoti. Cît îți ține de cald că e țara mai mare, cînd ai a plăti asta cu viața ta?
Sună foarte frumos cînd e vorba de alții, sau de momente demult scurse.

Nu mă aflu defetist aici, nici n-am treabă cu sabotarea Țărei (îmi place formularea asta, a lui Nicolae Iorga!).
E doar o percepție - îndrăznesc să afirm asta! - de bun simț mental

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu