marți, 12 iulie 2016

Laudatio-uri montane

Mă amuz deseori de stadiile pe care le-a traversat - ca percepție socială - un Niculae Baticu.
Nu spun că subsemnatul apucă a se ridica la zecime din performanțele alpine, umane ori editoriale ale lui nea Nae. Dar de-o paralelă tot ne e...

Pînă la Revoluție, părintele Furcilor era oaie neagră rău. Este drept că acea culoare îi era din plin proprie cerului gurii.
După aia, lucrurile s-au schimbat total. Au apărut băieții cu periile - admiratori ori neutri luați de val. În paralel, și nea Baticu a lăsat-o mai moale, ca un om care de-acum avea ce pierde (colaborare la CAR, la revista acestuia etc.)

Aș minți să spun că bunul meu mentor și-a avut schimbată traiectoria, din așa ceva. Dar nici nu i-a luat cu huș, ca om politicos ce se afla.

N-am idee de-o ajunge vreodată sub reflectoarele vieții montane, dar aș avea oroare de gîdilături în sensul celor din textul lui Mihai Vasile.
https://sangealb.wordpress.com/…/walter-kargel-91-de-ani-t…/

Am să vă spun și de ce.
Prefer un egal, cu care să schimb idei (sună sec, fals?), decît un tip care - onest în sinea-i - are nevoie a se prosterna la o statuie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu