marți, 12 iulie 2016

Laudatio-uri montane

Mă amuz deseori de stadiile pe care le-a traversat - ca percepție socială - un Niculae Baticu.
.
Nu spun că subsemnatul apucă a se ridica la zecime din performanțele alpine, umane ori editoriale ale lui nea Nae. Dar de-o paralelă tot ne e...


.
Pînă la Revoluție, părintele Furcilor era oaie neagră rău. Este drept că acea culoare îi era din plin proprie cerului gurii.
.
După aia, lucrurile s-au schimbat total. Au apărut băieții cu periile - admiratori ori neutri luați de val. În paralel, și nea Baticu a lăsat-o mai moale, ca un om care de-acum avea ce pierde (colaborare la CAR, la revista acestuia etc.)
Aș minți să spun că bunul meu mentor și-a avut schimbată traiectoria, din așa ceva. Dar nici nu i-a luat cu huș, ca om politicos ce se afla.
.
N-am idee de-o ajunge vreodată sub reflectoarele vieții montane, dar aș avea oroare de gîdilături în sensul celor din textul lui Mihai Vasile.
Prefer un egal, cu care să schimb idei (sună sec, fals?), decît un tip care - onest în sinea-i - are nevoie a se prosterna la o statuie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu