duminică, 31 iulie 2016

Omenesc. Amiază de 30 iulie 2016.

Mi-e greu să mă plîng de maneliști, cîtă vreme eu mă dau în vînt după seria Bourne. 
Sper însă ca-n viitor să deprind cuvenita doză de ipocrizie.



(tare rău îmi pare că e ucis personajul Nicki Parsons - adică doamna de aici!...)


PS1
Am stat nițel să acord vorbele din ultima propoziție.
În context, Caragiale se plînge undeva că trudește ca naiba la producțiunile-i (idem un ipoteștean, cum că ce-l seacă munca imensă la o gazetă).
Cred, totuși, că nu e o chestie a trudi... Dacă o tărășenie nu iese din mîniile / mintea noastră cît de cît natural, cred că-i aiurea a stărui.
Deja, de-acolo avem de-a face cu standardele altora, respectiv că fără aprecierea acelora nu facem doi bani pe lumea asta...

PS2
Mă întrebați, elegant, cît s-a mai făcut cotizația la Asociația Grandomanilor, secția acuți?
Nu știu exact, da' mă interesez la colegi.

PS3
Cunosc binișor vulnerabilitatea pe care o induce grandomania. sentimentul că ești mai breaz (în cazu de față, peste Eminescu). Dar am resport interior care (din motive care se pot detalia) ține a se manifesta astfel (iar în sine reproșurile-mi aduse vreunui Mare cred că-s justificate).
Ar fi mai rău dacă aș pune dop - presupunem că e posibil - acelui filon.

Nu m-am proiectat eu, cum mă aflu. Adică nici ambarcațiunea, nici marea pe unde umblă nu-s făcute de subsemnatul. Doar încerc a mișca fericit din cîrmă.
Inerent, uneori nimeresc manevra, de multe ori nu.

Viața.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu