miercuri, 3 august 2016

Albișoara Brîului (fie și cam pe sărite), 1994.

Tură cu Dan Nichita. Aproximativ pînă la Conflictul Albișorică-Răsucită, adică unde ultima o zgornește pe vecină mai la est.
Acolo noi am trecut în Albișoara Brîului.
Mă credeți sau ba, nu mă dau deștept cu aceste imagini. Ci pur și simplu execut un gest de care eu nu am prea avut parte. E vorba de-a vedea imagini din abrupt, luate dinainte de-a ajunge eu pe-acolo.Minus pozele (altora...) pe care le am din interbelic, mi-au ajuns rarisim vreunele din ochi, cu oameni asudînd pe vreo vale.
Deși teoretic, vreun altul colindînd înaintea noastră taie pretenții (in)conlștiente de primul și cel mai tare pe-acolo, mi-ar fi plăcut grozav să văd cum arătau cei care m-au precedat pe diverse drumuri de abrupt.
Știam traversarea dintr-o explorare solitară anterioară... După ce descoperisem cîndva ceea ce am numit Brîul Gemenelor (în stînga / est de Albișoara Crucii), m-am îmbătat cu ideea că or exista și alte cingători faine pe-acolo.
Întîia dezamăgire: B. Gemene se întrerupe (pentru alpinistul modest, barim) către A. Brîului.

Ochisem (din Circuri V. Albă) însă ceva asemănător mai sus, pe același piept de piatră. Pe acela îl vizam, cînd am trecut din Albișorică în A. Brîului.
El e e nițel mai jos, în bazinul ultimei.
Am mers pe el pînă într-o muchie, unde fu cam cu hău pentru gustul meu. Știu c-am plecat dezamăgit cît și revoltat, că Să le ia naiba!...

Apoi am coborît pe fir, pînă în Brîu Gemene. Fură vreo două săritori, coborîte în rapel, cu vechea-mi cordelină parcă (nu aș vrea să se creadă că azi, după niște mulți ani, aș mai fi la fel de dezinvolt, în mișcări pe teren, respectiv idei...).

Revenind la traversare, de la acel nivel (și într-o zonă nu foarte adîncită, patrie a spălăturilor) iau naștere două brațe. Am simțit că-i mai de treabă cel din dreapta / vest. Nu am avut mari probleme în avans... La un moment dat am simțit nevoie să luăm ceva brîuri (care apar abia la astă altitudine) spre stînga, să dăm ochi către vecina A. Crucii, respectiv Monumentul Eroilor.
Am ținut-o tot așa inclusiv peste firul A. Crucii, răzbind în Creasta Picăturii, evident nu departe de Cruce.

Aaah, frumoase vremuri, frumoase locuri!


**

La prima-mi tură în zona A. Brîului, nu a fost ceva din categoria chitit s-o urc (mai ales că eram singur...), cît după țițeiciana curiozitate, „Pe aici ce-o mai fi?”...
Văzusem că poate fi conturnată lesne spălătura pe care o face acea vale la confluența cu Alba, în condițiile în care observasem în general că pe acel flanc al văii-mamă nu e vreun zid, ci destulă vegetație (eu unul îndrăznesc să spun că așa-numita Prispă a Văii Albe continuă pînă la Verdeață...).

Parcă era ceva zăpadă (era 1989) mai încolo, dar s-a avansat lesne. Pînă la o săritoare, un fel de mic zid.
Cum zăpada pe care mă aflam permitea, m-am angajat în ocol pe flancul din stînga, pe unde am urcat fără mari probleme pînă în Brîul Hornurilor.
Nu-l vizitasem de multișor (interesat mai degrabă de ptărunderile directe, via albișoarele dinspre est), dar tot am preferat a explora teren necunoscut, și anume prin dreapta fiorosului canion pecare-l căpătase valea unde mă aflam.

S-a putut urca fără necazuri pînă la brîul superior, numit de cineva al Gemenelor (chit că legătura directă cu Prispa din Creasta Picăturii ce dă acest nume de cvasiimposibilă din această zonă). 

Este și locul unde aveam să-l invit în tură pe Dan Nichita, la 1994.


Mai jos, la punctul ceva mai delicat din Brîu Gemene, imediat în apropierea talvegului  Albișoarei Brîului.


Dan, după ce a trecut din bazin A. Brîu în acela, infinit mai puțin adîncit, al Albișoricii.
Colțul din spate, de care uneori evit a pomeni prin relatări ori poze, ca să nu se zică a poseda obsesii de simboluri falice, poate-ar merita un nume... Evident, nu unul pentru a ne afla în treabă...

Aici, probabil imediat deasupra săritorii Albișoricii de deasupra B. Gemene, care se ocolește din dreapta.


Eu, vedere pare-se tot de acolo, către  Coștila Blidului...


Pe atunci, oricîtă bunăvoință foto a-i fi avut, nu trăgeai poze cu în ritm mitralieră. Deci drumul pînă la loc traversare în A. Brîului a rămas neimortalizat...



Fără să am pretenția unei memorii perfecte, inițial (1989) mi s-a părut că singur mod de-a atinge - din creastă - un brîu care conducea în fir a fost prin intermediul unui rapel. Ulterior, am descoperit că acel brîu inferior e continuu, și nu întrerupt cum părea la vederea inițială.
Văd că aici am făcut rapel.












  
Deci, ăsta e brîul pe unde se poate intra în A. Brîului, dinspre vest, pe la un 2150 m alt.


Aici, Dan în apropierea creastei Brîului - Crucii.




Unde știam că se vede inedit Crucea Eroilor, mai exact apare cîte un piiic, privitorului.



 


 



Panglica Brîului Mare al Caraimanului.
Atîta doar că de acolo ne vom îndrepta direct spre sud / vale.



Un ochi spre locurile dragi de la obîrșia comună Secii și Spumoasei.


Începe să apară în vedere o zonă mai destinsă a Vîlcelului Cuminte (nu că dumnealui ar fi în răstimp foarte rău...). Unde-s doi bolovani pe stînga, motiv pentru care, pentru uz propriu, le-am zis Babe
La vremea aia nu bănuiam dezvoltarea pe care o va lua putința de a publica, via tipar ori (mai apoi) net.



Dacă nu identific cel mai fericit toate imaginile de pe aici, rog știutorii locurilor a mă scuza...


Probabil apropindu-ne de locul Babelor.
De aici pleacă spre NE un brîu, imediat inferior celui care duce în Șaua Mortului.
Zona a fost cercetată, în paralel dar parcă un pic mai amplu decît mine, de Dan Oprescu.





La acea prispă cu Babe...






În ciuda egalității de altitudine, noi ne aflăm pe un brîu inferior celui al Portiței. Că veni vorba, cel pe care ne aflăm are ceva probleme, cînd merge către vest (adică în sens opus).


Ne pregătim de continuarea coborîșului.




Mai jos, probabil imediat în aval de brîul Portiței.
Locurile îmi erau străine, dar nu intuiam a întîlni probleme insurmontabile vreunui rapel (observasem locurile și din telecabină, anterior).



 





Într-un loc, am găsit cuvenit a coborî cu frînghia (admiteți acest arhaism, fii ai mileniului III...). La urcuș pe acolo, peste cîțiva ani, nu am mai sesizat locul...

 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu