marți, 2 august 2016

Fleacuri divine

Ca tot omul fără treabă (nici gînd a mă putea urni spre vreun job!), am ajuns a medita în dimineața asta la Dumnezeu.
Dar nu acela din cărțile de-trecut-strada. unde diverși (plus ea, Societatea) te învață cum că lucrurile stau așa, și nu cum ți s-ar năzări ție...

Dînd roată cu ochii minții, ești tentat a crede că vreunul a aranjat și-i jupîn peste toate cele din jur, dar nici n-ai băga mîna în foc de asta, din lipsă de probe.

Și uite-așa rămîi doar cu bolta ceriului, om fără explicații (poziția nu-i așa de dramatică pe cît pare, mai ales de-ai bafta luatului de lucruri cum sînt).

În paralel, aceeași minte căutînd o ștampilă măcar semantică (am zis bine?) a trebilor cu pricina, mi-a fugit gîndul la vorba „condiție umană”, cea pe care o vîntura - așa mi se pare, barim - un domn Andre Malraux.

Mărturisesc a nu fi văzut nici măcar coperta acelui volum, darmite să-l fie răsfoit!
Teoretic, tentația este a cerceta opul, pentru a lua știință de alte unghiuri asupra problemei. Mi-e groază însă a da și-acolo de povești. De eternele răsuciri de verb (altminteri savante pînă la... Dumnezeu), care de fapt evită fondul problemei. Dar fac bine cititorului, mai exact categoriei omenești care nu a apucat să se sperie ca lumea de mediul ăsta infinit în care a fost parașutat - nu se știe cum...

În context, de-a frunzări/lectura vreun autor, mă bate mîrșavul gînd a da un ochi proaspăt peste producții Cioran.

Ziceți că cum poate ședea atîta răutate într-un singur om?
Și eu mă întreb la fel, în preajma oglinzii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu