miercuri, 3 august 2016

MUNTE. Albișoarele de sus



Am urcat în week-end în zona albișoarelor superioare, din Caraiman.

De la an la an mi se pare mai impozantă Albișoara Brîului (pe care altminteri acum am parcurs-o doar cu ochiul). Impozant e legat mai degrabă de sălbăticie, decît de vreo frumusețe (cum găsești pe la vecinele dinspre răsărit, dar admit în paralel a se găsi o valoare subiectivă...).

Scos nițel sufletul, dar m-am încadrat în orar.
Și, implicit, prins trenul de 7 pm, spre București.

Alte comentarii legate de punctele atinse în traseu, la unele dintre imagini.

PS
Primăria Bușteni a redeschis cișmeaua dela intersecția DN1 cu strada Fîntînii. Bravo! Mai ales vara, prinde bine însetaților...


Foto: Laura Bejenaru










Foto: Viorel Ungureanu









În canionul Văii Albe, acela întins cam între 1700-1900 m alt, zăpada subzistă. De-aia i-or fi și zis văii, Albă...



Din deschiderea aflată între capătul superior al Canionului și Săritoarea Cîrnului iau o chestie cu vegetație, care duce în Brîul Gemenelor (altminteri întrerupt pe ambele laturi, acolo...).






Deschiderea Albei de care vorbeam...





Pe Coștila, peretele Văii Albe.



Unul din flancurile Albișoarei Brîului.



Brîul Gemenelor, traversînd talvegul Albișoarei Brîului (numele din urmă vine de la Brîul Văii Albe, cel ce iese la Crucea Caraiman).



Pe Coștila, un fir abrupt vecin cu Vîlcelul Blidului Uriașilor.
Pentru împătimiți - e vorba de firul care la capătul superior 'rupe (sub Brîul Mare al Coștilei), dar și de două brîuri par să lege în dreapta de Vîlcelul Blidului.



Din Brîul Gemenelor m-am angajat pe firul numit Albișorică, ea fiind mai mititică între frații din jur. E o cale rezonabilă de suit spre Șaua Mare a Caraimanului.

De suit o vreme, căci apoi se trece în vecina Albișoară Răsucită.



Cam așa arată acea Albișorică (în jumătatea ei superioară)



Un brîu plecînd din Albișorică spre muchia despărțind de vecina Brîului.
Ca orice perfecționist, aici m-a luat cu junghi, realizînd că într-o descriere a zonei nu am punctat îndeajuns particularitățile traversării - posibile -e aici - spre vecină. Adică poți să te angajezi prea devreme pe-acolo, fără să existe posibilități de a trece însă în cealaltă...



Vedere spre zona de obîrșie a Văii Albe.

Se observă acolo prima dintre rupturile pe care le execută firul numit Iadul Văii Albe, care deasupra e o minunată și domoală padină la picioarele vîrfului Coștilei.



Panglica Brîului Mare al Coștilei.



La traversarea de care pomeneam anterior, din Răsucită în a Brîului, reperul este acest brîu de pe mal opus AB, care trebuie să se afle deja în aval, la nivelul trecerii (nu chiar simplă, dar mai jos așa ceva lipsește cu desăvîrșire).
Altminteri brîul ăla e atractiv, dar expus grozav, motiv pentru care nu m-am băgat pe el nici în vremuri mai bune, cînd l-am privit de aproape.





Mai jos, Ruptura pe care o are la un moment dat Albișoara Răsucită, care potrivit numelui, fură aici direcția vecinei Albișorică, motiv de confuzii pentru privitorii de la distanță ai locurilor...
Albișorica, pentru că mai are... metri pe fusul vieții dincolo de acel nivel, suie în continuare sub forța unei fețe. Unde acum se bucura de viață o capră neagră (nu se vede aici).



Răsucita, în amonte de `Z`-ul ei, cel cu ruptura.
Colțul acela impozant e cal la nivelul Brîului Văii Albe.




N-am putut să nu pun teleobiectivul pe acea lojă înierbată de sub creastă, care se întîmplă a-mi fi tare-tare dragă...



Traversarea ok spre a Brîului e pe aici.

Malul estic al văii pomenite s-a făcut cît casa (a Poporului, din București...). Previzibil, și din vecina Albișoară a Crucii se lasă cu palpitații, la vederea lui...



Răsucita.
Nu mi-am bătut vreodată capul cum arată deasupra Brîului Văii Albe



Din aceeași vale, vedere îndărăt spre muchia pe unde se vine din Albișorică (aceea cu un oarece hățaș pe ea).





Fotograful.
Las altora exprimările zîmbitoare și destinse.



După ce-am mai căpătat altitudine.



Pe aici ești tentat a o lua nișel în stînga, spre linia Șeii mari (și implicit a crucii Caraiman). dar ajungînd pe muchia cu două frumoase grote constați că-i muncă în plus, a lua pîlnia de dincolo, apoi alte două ale A. Brîului.
Așa că o ții pe Răsucită încă o vreme.





... Vorba vine că o ții pe Răsucită, că pe acolo-s fețe de urmat onorabil.


Din nou, ruptura superioară din firul Iadului.





Așa arată finala Albișoricii, care fu împinsă pe-aici de vecina Răsucită (i se ghicește un pic ulucul, la stinga imaginii).

Capra era cam la mijlocul maidanului din poză.
N-avea treabă cu mine.



Am ajuns deasupra trecerii din Răsucită spre A. Brîului. Parcă pîlcul din mijloc e semn al ei. Cu ceva atenție, nu-s probleme.



Ramuri de brîu atenuează fioroșenia bazinului de obîrșie al A. Brîului. Care posedă de fapt două oale de piatră, mai de treabă fiind cel din dreapta cum sui.







Albișoara Brîului, văzută din firul ei vestic de obîrșie (acesta mai suie un pic deasupra Brîului Văii Albe).
Traversarea dinspre Răsucită e cea inferioară, dintre cele două cu jnepeni care se zăresc pe creasta din stînga.





Din acel fir vestic, am atins Brîul Văii Albe, ce luat la stînga a adus la scurtă vreme în vedere Crucea Caraiman.



Ceva odihnă aici, privit ceas, dat telefon doamnă apropiată (că totul e ok), apoi luat potecă marcată spre Bușteni.



Coborîrea, din Șaua mare, s-a făcut pe vîlcelul sudic - al caraimanului - numit de mine Cuminte.

Există un raport de tură amănunțit, al drumului, dar nu îl am acum la îndemînă. Aș fi vrut să văd acolo nu dacă am mai fost pe Cuminte, căci știu am mai fi fost, singur, ci doar dacă la acea trecută premieră personală am venit în urcuș, ori în coborîș.
De la brîul Portiței în jos parcă și mie îmi erau locurile noi...

Voi urma drumul în sens invers, peste niște ani, alături de Mugur Ilie.
Ca bonus, aș reproduce și niște imagini mai vechi...
1994.
Dar urmăriți mai bine viitorul post al blogului...

Mulțumesc oricum, mult, pentru atenție!

Esteți cei mai tari.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu