vineri, 20 mai 2016

Lansare carte Nicolae Dimache.

Subsemnatul a părăsit modul în care aborda muntele pînă acum cîteva luni.
Mai exact legat de interacționări umane gen via Clubul Alpin Român ori amici Facebook.

Asta e, etapele vin și pleacă...

Nu m-aș fi dus spre lansarea cărții dlui Dimache (care mi-i stimabil altminteri, fie și acritură nesociabilă aflîndu-mă) dacă nu intervenea o tărășenie...


I


De cîteva luni m-am retras din ceea ce am numit spiritul Clubului Alpin Român. Subiectivitate la greu în gest, care poate fi tradusă și în a asculta de interiorul personal.

Pe acest fond, mi-a sosit acum vreo zece zile un mesaj alarmat, de la un lider CAR.
Socotindu-mă un om de munte imparțial, dînsul voia a mă informa despre nebunia juridică pe care Eugen P. o îndreaptă împotriva sa.
Între diverse argumente, se pomenea că Marin Gherasim a murit datorită stresului generat de amenințările penale.



Prea mari apropieri (ca să nu spun deloc) nu avusesem cu acel lider CAR. Trec 
între motive și suceala subsemnatului, bașca baticismul aceluiași. 
Am zis totuși s-ajut pe respectivul. Care voia să ne vedem, să-și depene oful.

M-am declarat disponibil, dar celălalt a părut s-o lase brusc mai moale, sugerînd să ne vedem cu prilejul lansării cărții Dimache.




Imagine din colecția subsemnatului, la o vizită făcută 
prin 2012 (la sugestia lui Dinu Mititeanu).
Vezi și link.


Ca un făcut, cu acel prilej, am dat de respectivul exact la intrarea în clădirea cu pricina. Strîns de mînă și atît.
Amicul a revenit apoi în sală, fără să dea vreun semn de viață.

.
.
Mi s-a părut neserioasă treaba.
Am toată înțelegerea pentru valurile dispoziției (fiecăruia). Dar, vorba unei apropiate doamne, m-am făcut urgent arici.

Nici d. secretar general (într-o vreme barim) nu mi-a căutat de vorbă...
Mă acuz primul aici, a poseda o excesivă conștiință de sine (puteți să o traduceți și prin goliciune afectivă...) - dar de ce simt că-i foarte posibil să apară și dumnealui la vreo ananghie?



Și-uite-așa m-am nimerit în sala cu pricina...








Domnul de aici este Dan Cassasovici.
În context, sînt foarte curios dacă Mircea Săndulescu și cei de la „România Pitorească” amintesc pe undeva că ideea reeditării cărții Sorin Tulea, plus scanuri prima ediție (care era de negăsit în țară) le-au sosit de la mine.
Care-l obținusem prin amabilitatea dlui Cassasovici, sosit la un moment dat în țară (dînsul  locuiește în Franța).






II

Acum cîteva zile, la un șpriț prelungit (de unul singur), animalul din subsemnatul a ținut să scoată nasul, ca de obicei în situații de slăbit bahic porțile inconștientului.

Pe lîngă un propus Andreei Pora să-i duc eu revista 22 pe culmi mult mai bune, mi-a sărit țandăra pe bietul Dinu Mititeanu.
.
Care scrisese - pe net - despre cartea Dimache.
O lăudase pînă la Dumnezeu.

Iritarea-mi - cea cu suc de struguri sub nas - îmi plecase de la trecerea de stradă. Am replicat scurt că nu  cazul să fim trecuți strada, că ne putem face și singuri una opinie.
De ce mă iritaseră grozav periile respective, e de vorbit cu psihologul lui Ordean.

Partea și mai proastă este că-i adăugasem și postul meu Fb la chestiune, despre acel stil...

.
.
Ca de obicei după trăscău, am umblat vreo trei zile ultrarușinat.
Dar, la fel de obicei, îmi trece - fie și nu chiar de pe o zi pe alta... Pînă una-alta, acea rușinare grozav este doar prețul ieșirii dintre interdicții, a acelor idei. Peste o vreme (luni) acele furii se plimbă bine mersi la aer.
.

Este drept că am comis altele.
Fie și un pic mai domoale, iar în paralel nemîncat-nebăut.

Poate doar un pic iritat că nu m-a băgat nimeni în seamă (de pildă, să-mi spună cît de mintos mă aflu, eventual că s-au gîndit a-mi atribui calitatea de membru de onoare al CAR).

Pe acest fond, și privind media de vîrstă (plus bună dispoziția de eterni sub soare) a participaților la festivitate, mi-a fugit la așa-numitul Turing-Club din strada Mircea Vodă, cel viețuind în anii 70 sub conducerea lui Mircea Dumitrescu.
Acolo am mai văzut un așa stil al unor tipi de 70-75 ani.

Niște copii mari, și cam fuduli (raportat la complexele subsemnatului...).

În paralel, și potrivit unei vechi metehne umane, observam dar la alții cît de mult au îmbătrînit.
Priveam de pildă la un Emil C.
Prea des nu i-am fost în preajmă (1-2 ori?), dar a descoperi un fost mit la vremea părului alb și a senectelor  e o surpriză...
Cum voi fi eu, mai încolo (acum posed 59 toamne)? Bănui că precum lui Nae Baticu.

O trufie/aroganță în plus nu mai contează...
Îmi pare că mulți sînt luați prost la vîrsta din urmă, deoarece nu și-au bătut anterior capul cu niscaiva adîncimi ale existenței (unde ajungi a medita cam dînd cu cap de prag sus...). Ori barim au refulat/nevorbit bine problema...


MĂ VĂD NEVOIT a face o precizare curentă în notațiile subsemnatului: mă aflu un caracter infect. Sau măcar tare dificil.


O a doua idee amabilă mi-a fugit spre o scenă (de fapt, a debutului de roman) din Forsyte Saga, al lui John Galsworthy.
Unde-i descrisă o petrecere a neamului Forsyte, și care putea fi văzut - treaba se petrece 

în 1886 - „în toată splendoarea lui”.



O să spuneți, ce are una cu alta?
Păi după acea întrunire neamul londonez cu pricina a luat-o la vale. Mai exact generația de octogenari a aceluia, crezătoare și ea - ca tot omul - de eternă...
În paralel, nici urmașilor nu le-a mers splendid (cum se întîmplă altminteri tuturor, sub soare).

O să ziceți că-s mare ticălos.
Și că-s de o mie de ori mai preferabile dulcețurile lui Dinu.

.
.
Așa o fi.


PS
N-am apucat să răsfoi carte d. Dimache, din motive de păduche materialicește.
35 lei! Mîncarea-mi pe trei zile și jumătate!

Nu întrebați malițios cu e cu băutura în același interval, căci nu mai gustasem de jumătate de an,  cum e posibil să stea lucrurile altminteri și în viitor...


Româno-italianul îmi pare însă un tip la locul său, cum a și vorbit în speech-ul asociat lansării.
Sper să pot lectura nițel  măcar peste umărul cuiva, în metrou.

.

PS2

Îmi cer scuze pentru oboseala ce-i posibil să v-o genereze urmărirea videoclipului.
Filmam îndeobște cu aparatul de fotografiat, unde mișcarea camerei se face cît de cît plăcut. De data asta am lucrat cu telefonul, unde pesemne că-s mai puține așa-numite cadre pe secundă... Data viitoare barim nu mai mișc obiectivul așa mult.


PS3
Mă uit la imaginile din serialul englezesc al deceniului șapte și mă descopăr inclusiv actualmente îndrăgostit de Nyree Dawn-Porter (personajul Irene).
.




Spre jur 8. Și o adăugire.





https://www.academia.edu/25347729/Spre_Jur_8


Facebook, această rețea de socializare lamare modă în al nostru deceniu doi, mi-a fost un drog.
Sper să nu se simtă jignit, dumnealui, de afirmație. Și revoltat că, după ce l-am folosit din greu, îl dau la gunoi, cu acest apelativ chiar.

.
Bineînțeles că, drog fiind, nu poți paria cu nimeni, a nu te întoarce la cîntecu-i de sirenă. Riscul paște inclusiv pe cel care  notează aste de-aici.
.
Dar e foarte posibil a mi se fi încheiat o etapă.
Zic asta, dacă tot mă aflu pe acest blog, cu gîndul la anterioara perioadă, întru scris verzi și uscate.
Care s-a produs aici, pe blog, prin 2008-2012.


A trecut pe hîrtie (fie ea și virtuală) atunci poate și lucruri utile, cum fură cele legate de istorie munte.
De la care am trecut pe Facebook - va fi fost mirajul unei atenții sociale mai ample și mai prompte -, cu rînduri axate cu precădere  spre psihic, dar și socio-politic (mult întrepătrunse altminteri).

.
Precizarea de azi nu e un semn al reluării muncii de blog.
Îmi pare o etapă scursă, iar asta din nu tocmai lesne recognoscibil motiv. Nu mai aduce necesare sufletului.
Pentru a fi și mai dur, nu izbutește a acoperi insuportabile sufletești.

Treaba asta din urmă sună al naibii de urît, dar 
îmi pare a fi - totuși - o caracteristică a existenței umane (e foarte posibil ca specia/Dumnezeu să o plaseze intenționat în noi., pentru a ne agita de nebuni spre prioritățile dumnealor).

Nu am nimic stabilit ca țintă.
Pot intui doar că, de iei o găleată cu lichid din ocean, acesta din urmă va umple iute golul. Va pune El ceva în loc...
Altminteri, sper să pot evita vreun ton festivist, acum... Perioada de viață, a treia, nu e una tare plăcută, chit că șanse de rut gîtul sînt mai puține decît în precedentele.
.

Păi.
S-auzim de bine.

.

Mă întrebați de final ce părere am despre cele opt opuri (netipărite altminteri), a căror serie o încheie cel semnalat azi?
Mmmm...
Aș minți s-ascund c-am investit încredere în ele, de-a dobîndi băgare în seamă socială. Care ascunde 
așa ceva, mîna pe condei avînd, e treaba lui.
Se pare însă a-mi fi calculat însă greșit pașii, viitorul. Dar la vremea cu pricina a prins bine...


Exista o vorbă, la vremea Revoluției franceze, cum o vor fi petrecut-o unii ori alții. Cineva a răspuns,  ca semn de mare noroc: „Am trăit” (în vreme de tăiat capete la greu...).
Cam așa și cu fudulele scrise în chestiune, m-au ajutat a supraviețui psihic.

.

Dacă s-o alege, în timp, ceva de ele?
Nu pot ști.
Pînă una la alta, la ceas de frumos mai 2016 aflîndu-mă, nu-s rușinat de ele, iar în paralel - asemenea scriselor anterioare de pe blog - mă bucur că am profitat de acel dor al punerii de hîrtie.
Care nu ține e o veșnicie. Cum a fost și cazul unor mari speranțe profesionale, pe la un 40 ani (personali).



Legat de conținut scrise-mi Facebook, cred că ele că bine lucrurile. Dar, realitatea (umană) fiind complexă, le poți lua în seamă doar cînd ții a-ți băga o grenadă fără cui în ogradă. Mă refer la tipul uman clasic.
Mă amuz un pic, la ideea-mi de ieri, de-a trimite unui sus-pus link spre pomenitele scrieri, chit că acolo e pusă nițică bombă la baza eșafodajului care l-a suit (inclusiv pe) pe dumnealui în culmi...




Păi, s-auzim de bine.


.