joi, 30 iunie 2016

Despre cultură


Pornind de la o imagine...


Mă aflu un om care privește cu rezerve conceptul de cultură.
Nu-l dau la coș, doar i-aș pune în discuție una ori alta.
.
E interesant că pînă și vorba asta mare - Cultura - e privită tot prin prin codul ne-culturalului, al primitivului din noi.
Dacă-l contești măcar un picuț, susținătorii instituției cu pricina simt că vrei să distrugi tot (deci lucrează tot în cod binar, cel propriu umanoidului simplu...).
Într-un fel au dreptate.
.
Construcția aceea dă bine în ochii publicului cîtă vreme nu atrage contestări. Ori eventual ele vin de la tipi precum acela care spunea că-i vine a pune mîna pe revolver, la auzul vorbei 'cultură' (aș verifica aici dacă acea afirmație nu-i inventată, prea era drag acel tip multora...)

miercuri, 29 iunie 2016

Că tot am fost recent între Ace...

... prin versantul nordic al Morarului.
Poate interesant.

Turele personale din vremi demult apuse îmi par a ține nu doar de-o viață anterioară, dar timpul scurs aproape că le-a transformat în povești.
.
Mai să fie puse alături de relatările despre înaintași, ale unui tip oarecare...
.


















Altminteri nu a inventat subsemnatul apa caldă... Au umblat pe-acolo înainte-mi zeci de inși.
Între care Sorin Tulea, în 1934 parcă (imagini din albumele lăsate de acesta).

.
 Săritoarea I, pe care altminteri nu doar întîiul explorator al locurilor (Alexandru Beldie) o ocolea, dar și cel care a suit în epocă „Furcile” din peretele Gălbenelelor!

 Nu știu care-i această săritoare. N. Baticu pomenește de una cu trei ferestre - posibil să fie aceasta, ulterior ea surpîndu-se (căci azi nu mai e).

 Probabil săritoarea din Rîpa Mare, deasupra Brîului de Mijloc. Fotografuil Tulea nu dă detalii asupra locului.

Pare că echipa lui Tulea a ieșit pe [Rîpa Vîntului], către strunga colțului omonim (numit de E. Cristea ulterior drept Retezat)


Ajunși în strunga Acului Mare, vedere spre Coștila. Se ghicește în apropiere muchia lăsată de Acul Mare spre SV.




În direcție opusă, din aceeași strungă, Bucșoiul.

Sorin Tulea

...Ori un grup „Metropola” condus de Niculae Baticu, cu domnișoare leoarcă de ploaie - dar unde se găsea forță a cînta un șlagăr al vremii: „Lili, Lala și cu Lulu...” (trimitere la soția lui Titi Ionescu)

PS
În imaginile (o idee) mai recente, alături de mine se află Virgil Ionescu.

Din nordwandul Morarului, iunie 2016

Îmi plac fleacurile, inclusiv din gangurile umede pe care fost-am sorocit să ador...
Rîpa Mare din Moraru, partea de deasupra Brîului Acelor (duminica trecută).
.
































Altminteri, filosofînd cu noaptea-n cap, am impresia că putința de a iubi ceva e soră bună cu atenția acordată.
.
PS
Despre putința de a iubi PE CINEVA, și anume ce-o favorizează, se poate de asemenea discuta.
.
„Nu-i mai bine să iubim, domnu O., în loc de-a discuta despre așa ceva?”
.
Corect!
.
PS
Rîdem-glumim, dar te ia spre lingurică observînd greutatea cu carele sexagenarii se mișcă prin coclauri...
Și pre unde altădată - în depărtata junețe - treceau precum acceleratul...
.
Partea frumoasă (și semn de bătrînețe totodată) este să te bucuri c-avut-ai șansă a nu-ți rupe gîtul, la vremea cînd umblai ca acceleratul...
Înțeleg că se mai întîmplă, așa chestii funeste.
(Tot la un 26 iunie, dar demult, mă uitam din strungă la un Sandu Pizanti cum suia flancul vestic al Acului Mare. El e un ghinionist, pe latura amintită mai sus.)
.
Că veni vorba de trecut, fu imposibil ca vreun loc ajuns sub ochi, în tură, să nu fie dublat de-o amintire. De exemplu, la întîia-mi trecere pe aici, chipul obosit-încîntat al amicului Virgil Ionescu, ieșit din ultima săritoare a 'gangului vestic'.