sâmbătă, 8 octombrie 2016

Walter Kargel

Îmi cad ochii pe-o schiță a Coștilei, de Walter Kargel. 


Între alte reprezentări de-acolo, care-ar da bătăi de cap unui începător pornit cu schița prin abrupt, mă întreb de unde oare a scos Kargel încă un horn în flancul nordic al Colțului Mălinului, la stînga/est de Central...
Întreb asta retoric, deoarece știu c-a preluat fără verificare afirmațiile din Buletinul Alpin interbelic... (luate pe nemestecate și de autorii monografiei 'Bucegii turism-alpinism' altminteri, plus alții...).

Și-aici mă pun a vorbi de-o chestie.
Avînd în vedere așa lumești ale lui Kargel (nu-s singurele, între altele nu mi-a părut a suporta să-i fie criticate producțiile...), eu am mari probleme interioare în a-l proslăvi cum o fac destui, mai ales în ultimul deceniu.

Mă scarpin în cap dezorientat, văzîndu-mă cu mod de gîndire / vedere singular...
Ce văl se lasă pe ochi, ce omenesc (străin mie) cuprinde - de se-apucă destui a-l pupa undeva, iar în paralel a nu vedea erori precum cele sesizate de mine??
Nu-l vreau pus la zid pe tata Kargel, nu-l socotesc tembel (ci destupat, iar în paralel simpatic mie) dar să-i plimb statuia vivantă - parcă-i prea mult pentru construcția mea...

Fraților. Și chit că nu e o treabă a face planuri de viitor.
Să nu vă prind pe la mine, peste vreo 20 ani, cu perii, cu sărbătoriri, cu discursuri.
O să spuneți că-s prea al dracului, pentru a gîndi cineva măcar o secundă la așa tratament... Dar tot mă tem de-așa gîdilături, pen-că românul majoritar are nevoie ca de apă, de statui - vii sau ba.