joi, 6 aprilie 2017

Între vîrste

Nu știu ce mi-i azi, de mă jenez mai puțin de subiect...
Și, prin urmare, îl iau la purecat ceva mai dezinvolt...

(viața, după zisa cuiva, nu-i doar o lungă lecție de umilință, dar și o succesiune de gesturi pentru care te jenezi grozav la un moment dat, iar apoi ba. Pînă una alta, la mijloc se află banala 'expunere', după cum îi spun psihologii...)
.

E vorba de privitul asupra realității.

Cînd ieși prin urbe, respectiv cînd răsfoi oglinda urbei/societății omenești din jur vei observa că ea folosește un limbaj / niște optici pendinte de maturitatea ființei umane.

Adică nu e unul de copil, care visează la o curte a casei plină de mașinuțe (mi s-a întîmplat, pe la 9 ani...). nici a unui vîrstnic.
.
La prima vedere sună frumos. Maturii fiind în putere și, se zice, realiști.
Despre unghiul senecților se vorbește mai puțin, dincolo de o anumită ceață a tăcerii sesizînd totuși că vederea acelor este - inerent - pesimistă.
Și mai puțin se spune că optica cu pricina e depresivă mai ales pentru categoria mijlocie de vîrstă (indiferent cît ar masca ea că se află așa-zis băț).
.
Admit că nu o treabă să-și deșerte un nene ori o tanti în vîrstă opinia lor despre viață - mai ales că acolo nu e doar părerea despre etapa în chestiune, și și o dobîndă pentru (s-ar. zice popular) cununatul și botezatul de altădată, fără gînd la mai-tîrziu.
.
S-a nimerit însă ca subsemnatul să posede niște excepții. A îndrăzni să privească lucrurile și altfel decît din unghiul social, iar apoi a o și spune (că-n veci asta va fi publicat, aia e altă parte a discuției).
.
Lungă introducere, nu?
.

Pe cînd mă uitam recent la un text de Mircea Eliade...
.
„Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată. Nu ești învins decât dacă refuzi lupta. Altminteri, orice faci, orice încerci în această existență miraculoasă - sunt victorii; și cât ar fi ele de mutilate, nu trebuie să regreți că le-ai obținut. În conștiința omului modern există această gravă confuzie între victorie și premiu ”. șcl
.

Mi-am dat cu părerea zilele trecute despre astă vorbire a titanului din Mîntuleasa.
De data asta punctez că pasajul m-a dus cu gîndul la un material al lui Gabriel Liiceanu.

Îi spune „Maladii de destin”, și mi-a plăcut grozav pe cînd l-am citit, în trecutul deceniu zece.
Și azi îmi place scriitura lui.

Dar.

Erau trecute și acolo idei mari.
Minunate, cînd le pureci mental.
.
Ceva în genul:

http://satmaya.blogspot.ro/2010/05/despre-limita-de-gabriel-liiceanu.html

sau:
http://www.scrierile.com/referate/Gabriel-Liiceanu/Maladiile-de--destin-Gabriel--Liiceanu-re-rom.php
.

Legînd acum cele două bucăți ale postului meu..

Am ajuns la o vîrstă, poate și-o experiență a privitului în jur, la care - accident sub soare... - mă întreb ce s-a ales din minunățiile cu pricina, pe care le-am îmbrățișat (eu și cogenerii mei).
.

Poate vorbesc la fără frecvență (în sensul de studiu nemjilocit al ochilor acelora), dar de ce simt la cogeneri cenușiu în privire și nechef de-așa discuție (bineînțeles că se pot urni, căci omul educat posedă artă a clișeelor, dar și supunere la vorba „Trebuie!...”). Dar, adîncului său, nu-i prea mai arde de așa ceva.
.
Ca urmare, îndrăznesc să cred că acele vorbe frumoase și înălțătoare se află doar drog pentru vîrsta a doua.
.

E.

Subsemnatul, dacă vede astea, eventual poate argumenta (și suplimentar), trebuie să stea cu fermoar la gură?

Admit că, dincolo de vreo poliță pe care o am de plătit Lumii, mi se pare un subiect captivant, dpdv intelectual, mai exact al binomului inteligență - înțelepciune.

Alternativă la așa ceva fiind cenușiul din privire amintit deja, dar și a îmbrățișa în continuare stilul tineresc-matur, de pildă de stropșit la unul ori altul - cum se vede pe dragul nostru net.
.
Iar de aici citez din Liiceanu, mai exact pelicula conștientă a acestuia, și depinzînd de reproducerea din vorbele frumoase ale altuia:

"Un om cu IQ ridicat, cu o inteligenta testabil stralucita, poate sa fie din plin victima prostiei ca incremenire in proiect"

(cu precizarea că eu unul evit a pomeni despre prostie - ca vorbă mult discutabilă în sine, dar și garanție că zvîrle instantaneu exact în domeniul hulit)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu